Fiica lui Bruce Willis, noutăți despre starea acestuia în lupta cu demența: „Simt o durere profundă”

Rumer, fiica de 36 de ani a lui Bruce Willis și a lui Demi Moore, a transmis noutăți despre starea tatălui său în lupta cu demența. După cum se știe, Bruce Willis, în vârstă de 70 de ani, s-a retras din viața publică în 2022, după ce a fost diagnosticat inițial cu afazie. În 2023, familia a confirmat diagnosticul de demență frontotemporală — o boală neurodegenerativă care afectează vorbirea, comportamentul și capacitățile cognitive.
„Astăzi e o zi grea. Simt o durere adâncă în piept pentru că nu pot vorbi cu tine, să-ți povestesc ce fac și ce se întâmplă în viața mea”, a scris ea pe Instagram, dezvăluind indirect cât de mult a fost afectată comunicarea cu tatăl său.
Actrița de 36 de ani a lăsat să se înțeleagă că Bruce Willis se confruntă deja cu dificultăți de vorbire și de memorie, spunând că regretă că nu i-a pus mai multe întrebări când încă mai putea să-i răspundă.
„Mi-aș fi dorit să te întreb mai multe lucruri cât încă puteai să-mi spui”, a mai transmis în mesajul său adresat tatălui.
Deși situația e dureroasă, iar celebrul actor se degradează pe zi ce trece, Rumer a subliniat că prezența tatălui ei în viața sa este încă un dar prețios.
„Pot să te îmbrățișez, să-ți povestesc lucruri, să-ți sărut obrazul, să-ți mângâi capul”, a mai spus aceasta. Ea a povestit cu emoție cum ochii lui Bruce „se luminează” de fiecare dată când își vede nepoata de doi ani, Louetta.
Rumer a încheiat mesajul într-un mod profund.
„Îți sunt recunoscătoare pentru fiecare moment petrecut cu tine. Te iubesc atât de mult, tată. La mulți ani de Ziua Tatălui”, a mai notat vedeta.
Rumer Willis a împărtășit mai multe fotografii emoționante cu tatăl ei, Bruce Willis, de-a lungul anilor, inclusiv una în care actorul apare alături de nepoata sa.
În timp ce Bruce Willis continuă lupta cu boala sa cruntă, fosta sa soție, Demi Moore, cu care are trei fiice (Rumer, Scout și Tallulah), îl vizitează constant. De asemenea, actuala sa soție, Emma Heming, cu care actorul are două fiice, oferă frecvent actualizări despre evoluția stării lui Bruce Willis, vorbind deschis despre „vârfurile emoționale copleșitoare și momentele devastatoare” ale acestui parcurs.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook